Aurel David

Date biografice

Aurel David

Născut în municipiul Buzău, la data de 5 iulie 1936. La vârsta de trei ani şi câteva luni a fost înfiat de către o familie de cantonieri din gara Hagieni, judeţul Ialomiţa. În comuna Ferdinand I (Movila de astăzi) a urmat cursurile şcolii primare, apoi pe cele ale şcolii elementare de 7 ani în oraşul Feteşti-Ialomiţa. După un an de şcoală medie tehnică veterinară în Bucureşti, a abandonat-o, urmând cursurile Şcolii de pilotaj Giarmata Vii – Timişoara, apoi pe cea de piloţi-comandanţi instructori de zbor fără motor de la Sânpetru-Braşov.A practicat, ca profesionist, meseria de pilot-comandant instructor de zbor, între anii 1953 – 1964, prin şcolile de pilotaj de la Gearmata-Vii, Câlnic-Reşiţa, Petroşani, Preajba -Tg. Jiu, Galaţi, Sânpetru, Deva.

Cârcotaşi

Tigan, nu rom

                                    Ţigan, nu rom, chiar şi cu dublu rPrin anul 1996, împreună cu regretatul inginer-poet călărăşean Mircea Istrate, am avut câteva dialoguri în direct, la Radio Voces Campi şi Televiziunea Satline. Tema dezbaterilor a fost interesantul dumisale studiu „Ţiganii sau avatarurile unei etnii bimilenare”.            Ne întâlnisem întâmplător pe aceeaşi undă: Memorandumul fostului ministru al afacerilor externe Petre Roman, către primul-ministru de pe vremea aceea Mugur Isărescu, document purtând numărul D2/1094 din 29 februarie 2000. Tema: termenii folosiţi pentru denumirea etniei ţiganilor.             „Presiunea” unor vârfuri ale etniei ţigăneşti, de a se introduce termenul rom în loc de ţigan devenise destul de puternică. De ce? Pentru că unele organizaţii internaţionale, guvernamentale sau neguvernamentale, luaseră decizia ca să se folosească termenul respectiv . ONU utiliza denumirile de roma sau gypsies (pentru limba engleză); roma sau tziganes (pentru franceză); Consiliul Europei – roma/gypsies (engleză), roms/tsiganes (franceză); OSCE – roma/sinti (sinti fiind denumirea ţiganilor în limba germană).             În al său studiu „Ţiganii sau avatarurile unei etnii bimilenare”, Mircea Istrate făcea o incursiune atât în istoria etniei ţigăneşti de-a lungul mileniilor, precum şi o disecare etimologică a termenilor de ţigan şi rom. Acesta era surprins de faptul că unele autorităţi româneşti cedaseră prea uşor în faţa presiunilor. El citează un „argument” al acestora: „Preferăm să ni se zică romi, numele de ţigan ne încalcă demnitatea. Romi însemnă din România, consemnează un anumit grad de civilizaţie, pe când denumirea de ţigan ne umileşte”. (Oare din cauze româneşti sau ţigăneşti? ne întrebam noi).             Mircea Istrate venea atunci cu câteva argumente ştiinţifice pentru păstrarea termenului de ţigan. Spunea autorul studiului: „Răsfoind Dicţionarul latin-român alcătuit de G Guţu în 1983, apărut la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, găsim:a)Ti(aratus) – substantiv masculin = purtător de turban, de coafă, încoronat cu o tiară etc; b)Gan(ge) – nume propriu, genitiv, latin-Gangis; ablativ (circumstanţial de loc, de mod) – Gange. Explicaţia directă: Ti(aratos) Gan(gis) = purtător de turban de la Gange.De unde concluzia că ţiganii sunt originari de la Gangele uriaşei Indii şi, într-o vreme, purtau turbane sau coafe pe creştet, semn inconfundabil al apartanenţei la o anumită clasă socială şi la o etnie uşor de recunoscut. Pe scurt: Ti(aratus) + Gan(ge)=purtător de turban de la Gange. Un cetăţean indian pe o anumită treaptă socială”.În privinţa cuvântului rom , Mircea Istrate aduce următorul argument: Ro(gator) M(acedonum) – rugător al macedonenilor  care ajunseseră până la Gange. Romanes = Ro(gatores) Ma(cedonum) Ne(xi) S(unt). Pe româneşte: rugători ai macedonenilor căzuţi în robia acestora. Dreapta potrivire fiind făcută pentru ambii termeni – ţigan şi rom – se naşte fireasca întrebare: ce ar dori mai-marii ţiganilor? Să fie purtători de turban sau sclavi/robi?În recentul turneu prin Paris din luna iulie a c, făcut împreună cu soţia, cu băiatul meu din Florida care era şi el însoţit de soţie şi fiica cea mică , am avut neplăcuta surpriză ca, stând la o masă într-o crâşmă, nişte vecini din local să discute, în franţuzeşte, bineînţeles, despre noi, care vorbeam româneşte. „Ăştia-s romi”.Am intrat în vorbă cu ei: „Noi suntem români, din România!” „Păi rom nu însemnă ţigan?” m-a întrebat unul dintre ei. Zadarnic am încercat să le explicăm adevărul, pentru că ei tot ţigani ne considerau… De-a lungul timpului, am încercat în câteva rânduri să introduc la Radio Voces Campi o emisiune pentru ţigani, realizată de ei, în limba respectivei etnii. N-am reuşit. Dar, periodic, am invitat în studiou, pe parcursul celor 11 ani de zile cât am deţinut licenţa pentru Radio Voces Campi din Călăraşi, reprezentanţi ai etniei ţigăneşti, mai mult sau mai puţin instruiţi. Am realizat şi diverse reportaje pe care le-am difuzat în cadrul emisiunilor „Accente”, difuzate dimineaţa şi seara, la orele 8 şi 20. Cu trecerea timpului am selectat o parte din cele peste 4 000 de accente şi le-am publicat în cele 5 volume sub titlul comun „Oameni care fac”. Iată numai câteva titluri referitoare la etnia ţiganilor: Ţiganii – o lume a contrastelor (în care am prezentat cartea scrisă de fostul şef al Poliţiei judeţului Ialomiţa, Tudor Amza). Acesta afirma, printre altele: „Dragostea pentru libertate la ţigani rămâne rădăcina şi motorul tuturor faptelor…la noi, ca şi în alte ţări din lume, există ţigani de vatră, ursari, şătrari, cărămidari, lingurari, rudari, argintari, cocalari, căldărari ş a m d, adevărata lor viaţă a fost şi rămâne călătoria…( vol.I din „Oameni care fac”); Rromi sau ţigani? ; Învăţământul şi minorităţile ; Protecţia minorităţilor (vol. II „Oameni care fac”); Rromii…pur şi simplu (reportaj de la o expoziţie organizată de Institutul Româno-Francez Fordoc din Călăraşi cu obiecte lucrate de meseriaşi ai etniei ţigăneşti din judeţul Călăraşi); Zbateri ţigăneşti-rromaneşti (un reportaj de la seminarul „Eficientizarea  comunicării între autorităţile publice, grupurile defavorizate şi minorităţile etnice”, organizat timp de 3 zile în comuna Săruleşti. Scriam, printre altele: „Zbaterile unor bulibaşi, ale celor ce se străduiesc să ajute etnia ţigănească pentru a se impune, pentru a-şi ocupa locul pe care îl merită, ca parte componentă a oricărui stat european, ar trebui să fie diriguită spre educare membrilor acesteia către învîţătura de carte, spre practicarea unor meserii aducătoare de venituri, întru valorificarea extraordinarului tezaur folcloric acumulat de-a lungul a două milenii”; Reemanciparea ţiganilor  (însemnări pe marginea unei reuniuni de la Prefectura Călăraşi pentru constituirea unui  organism judeţean pentru problemele cu care se confrunta etnia ţigănească. După afirmaţiile deputatului Nicolae   Păun, în Călăraşi exista cea mai mare densitate de ţigani din România) – vol. III, „Oameni care fac”; Cărţi pentru ţigani (vol. IV „Oameni care fac”); Pentru ţigani (un reportaj de la Grupul şcolar „Alexandru Odobescu” din oraşul Lehliu-Gară, unde se dăduse în folosinţa un atelier dotat cu maşini de cusut foarte moderne pentru pregătirea elevilor-ţigani. Din aceleaşi fonduri urmau să se mai creeze la Lehliu-Gară un atelier de mecanică şi altul de tinichigerie cu aceeaşi destinaţie, alte asemenea ateliere urmând a fi date în folosinţă în localităţile Ileana, Frăsinet, Gurbăneşti, Lehliu, Dor Mărunt) – vol.V „Oameni care fac”.             Întrebarea finală: romi sau ţigani?             Răspunsul, de bun simţ, nu poate fi decât unul singur: ţigani cu Ţ  mare. Pentru că a sosit vremea ca o parte a acestei  etnii, din România, să le urmeze exemplul ţiganilor aplecători spre muncă, nu spre hoţie şi lenevie. Purtători de turbane, adică oameni calificaţi într-o anumită meserie din care să scoată onorabile venituri pentru întreţinerea personală, a familiilor lor!                                                                                    Filolog Aurel DavidCălăraşi, 15 august 2007 

Tiganii

~Vasile I. Zărnescu: „Ţiganii – o bombă politică a uniunii europene“

— ARP La al IV-lea Congres de sociologie din 14-16 decembrie 2000, am prezentat studiul Ubicuitatea războiului axiologic, publicat în volumul editat şi prezentat la Congres. În acest studiu am propus un nou concept în domeniul politologiei şi al polemologiei: „războiul axiologic“. Am definit războiul axiologic drept „totalitatea formelor de luptă atipică întreprinse pentru distrugerea valorilor economice, politice, morale, religioase, culturale şi sociale ale unei naţiuni prin devalorizarea lor – prin bagatelizare, ridiculizare, denigrare, satanizare – şi înlocuirea lor cu altele – cu non-valori -, impuse de anumite centre de putere străine“. Prin acest proces agresiv, valorile sunt inversate, răsturnate. Evident, cu ajutorul cozilor de topor din ţară. În cadrul acestui studiu, am trecut în revistă principalele domenii în care se manifestă această formă insidioasă de război, cu rezerva rezultată din formularea din titlu, care denotă calitatea sa esenţială: ubicuitatea – faptul că se manifestă peste tot, în toate sistemele şi subsistemele societăţii.Relevasem, atunci, că dintre agresiunile axiologice comise contra României fac parte, printre altele, impunerea frauduloasă şi folosirea intensă a cuvântului „rom/rrom“ şi a derivatelor sale „romali“/„romanes“ etc. şi avertizasem asupra consecinţelor pernicioase provocate de confuzia [1] creată deliberat, cu scopul de a-i substitui pe români cu ţiganii – consecinţe care s-au adeverit.Am dezvoltat această problemă a inducerii confuziei „român/rom“ în studiul «Cuvântul „rrom“: o agresiune axiologică», tipărit, iniţial, în LUMEA Magazin (nr. 9/2005, pag. 10-11, http://ro.novopress.info/?p=598) şi, apoi, puţin mai extins şi cu bibliografia aferentă, în Justiţiarul (din 14 septembrie 2005, pag. 7-8); ulterior, mai detaliat, în revista SANTINELA (nr. 11/2006, pag. 4-6, http://www.strajerii.ro/SANTINELA011.pdf). Între timp, situaţia existentă (relevată îndeosebi în mass media externe, mai recent în unele publicaţii britanice şi italiene) a confirmat, o dată în plus, anticipările mele, în special teza că vocabula „rom“ constituie o agresiune axiologică, precum şi faptul, devenit tot mai evident, că ţiganii, prin comportamentul lor, ne compromit şi afectează grav imaginea României – fapt subliniat în ultima formă, adusă la  zi, a articolului sus menţionat, publicat sub titlul „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“, pe site-ul AlterMedia (http://ro.altermedia.info/minoritati/innegresc-tiganii-imaginea-romaniei_7929.html).   De la Memorandumul nr. H03/169 din 31 ianuarie 1995 la Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000  În articolul citat, am relevat că, în virtutea atribuţiilor mele profesionale, am realizat diverse sinteze pe această temă – a agresiunii axiologice reprezentată de cuvântul „rrom/rom“ -, materiale care au fost înaintate, pe cale ierarhică instituţională, „factorilor de decizie din stat“ şi că, într-o mare măsură, inclusiv materialele mele au constituit unul dintre factorii care au stat la baza lansării Memorandumului H03/169 din 31 ianuarie 1995, al Ministerului Afacerilor Externe al României, în timpul mandatului lui Teodor Meleşcanu. Acest Memorandum a explicat caracterul periculos al folosirii cuvântului „rom/rrom“ – prin consecinţele sale nefaste – şi, ca atare, cerea eliminarea cuvântului „rom/rrom“ şi a derivatelor sale din lexic – pentru început, din limbajul oficial şi al mass media – şi folosirea exclusivă a cuvântului statut istoric şi ştiinţific, de „ţigan“.  În 1997, Convenţia Democrată din România (C.D.R.), dintre cei „15.000 de specialişti“ ai ei, l-a ales şi l-a pus în scaunul de ministru la Externe pe Andrei Pleşu, care, obedient faţă de organismele internaţionale şi de organizaţiile interne ale ţiganilor, a dispus ignorarea respectivului memorandum şi a impus, dimpotrivă, utilizarea denominaţiei incriminate anterior: „rrom/rom“. Mergând pe urmele relevate de acest articol al meu, ziaristul Victor Roncea a dezvăluit, cu promptitudine, că, spre sfârşitul mandatului Convenţiei Democrate, ultimul ei ministru de Externe, Petre Roman, a „emanat“ Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000, adresat premierului de atunci, Mugur Isărescu, prin care a anulat expres Memorandumul lui Teodor Meleşcanu, care «recomandase (…)  utilizarea, în documentele oficiale, a termenului de „ţigan“, în detrimentul celui de „rom“, care de-abia începuse să se impună.» Şi, în continuare, Petre Roman preciza:  „(…) Având în vedere cele de mai sus, propunem folosirea, cu precădere, a termenului rrom în corespondenţa M.A.E., în paralel cu formulele alternative menţionate mai sus (Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma and Sinti) în corespondenţa cu organizaţiile internaţionale care le utilizează“ (subl. mea – V.I.Z.). Dar, în realitate, Petre Roman a impus, dimpotrivă, utilizarea exclusivă a vocabulei „rom“, sub pretextul că a emis acest memorandum la presiunea organizaţiilor ţigăneşti – care consideră că, chipurile, cuvântul „ţigan“ ar fi jignitor – şi după consultarea unor experţi români şi străini, îndeosebi ai O.S.C.E. (cf. http://ro.altermedia.info/minoritati/romania-in-plin-razboi-axiologic-cum-au-devenit-romanii-romaniromitigani_7955.html). Îl întreb, pe această cale, pe sinistrul ex-ministru Petre Roman: nu cumva unul dintre „experţii“ O.S.C.E. a fost şi ţiganul sociolog Nicolae Gheorghe (zis, mai frecvent, şi Gheorghe Nicolae), care este reprezentantul ţiganilor la O.S.C.E.?! Dar,  în esenţă, Petre Roman a ignorat total motivele ministrului Teodor Meleşcanu – care, şi el, apelase la experţi în susţinerea Memorandumului său – şi, implicit, a acceptat să se producă prejudiciile devenite evidente, deja, încă din timpul mandatului C.D.R., imediat după schimbarea de macaz provocată de Andrei Pleşu! Iar alte pericole aveau să vină în curând. Între timp, presa, în cvasitotalitatea ei, din lichelism, din lipsă de curaj civic, din lipsă de patriotism sau din spirit mercenar – sau din toate aceste motive la un loc -, a preluat ucazul Pleşu-Roman, iar efectul acestei agresiuni axiologice s-a văzut deja: pretenţia impusă de ţigani de a fi denumiţi „romi“ a ajuns atât de mare, încât ei au ajuns să facă legea în România. Ca o fatalitate istorică, ţiganii sunt „jigniţi“, „discriminaţi“ de toţi, inclusiv de cei care le iau apărarea şi le poartă de grijă, pe când ţiganii nu insultă, nu fură, nu înjunghie, nu omoară, nu poluează sonor, vizual şi olfactiv pe nimeni! Prin intermediul aşa-zisului Consiliu „naţional“ (!) pentru combaterea discriminării (C.N.C.D.) – care este ilegitim, imoral, anticonstituţional, antinaţional, şi, îndeosebi, antiromânesc, întrucât este condus de maghiari -, românii au ajuns să fie daţi în  judecată de ţigani pentru că îi „discriminează“! Dar când li se dau locuri fără concurs – „pe de-a moaca!“ – la liceu şi la facultate, în detrimentul românilor care rămân fără locurile ocupate, astfel, abuziv de ţigani, atunci nu mai sunt discriminaţi: atunci li se cuvine! Când sunt graţiaţi şi scoşi prea devreme şi nereeducaţi din închisori, atunci nu mai sunt discriminaţi: atunci li se cuvine! După care recidivează în crimele pe care le comit, ale căror consecinţe se repercutează, inclusiv pe plan internaţional, asupra românilor! Vezi cazurile Mailat, Argint, Cămătaru şi celelalte. O expresie clasică a obedienţei Guvernului României – condus, atunci, de premierul interimar Mugur Isărescu – faţă de organismele europene a fost şi a Ordonanţa de Guvern nr. 137/31 august 2000; în baza art. 23 alin. (1) al acesteia, printr-o hotărâre abuzivă – ca expresie a obsecviozităţii depline a Guvernului, condus de Adrian Năstase -, Hotărârea de Guvern nr. 1.194 din 27 noiembrie 2001, modificată ulterior, a fost înfiinţat C.N.C.D., care, acum, îi discriminează pe toţi românii, deşi ei reprezintă 85 la sută din populaţia ţării. Asta este esenţa „democraţiei“ Occidentului impusă României: nu dictatura majorităţii – care este autentica democraţie! -, ci dictatura minorităţilor, adică inversarea valorilor. Iar inversarea valorilor este „diferenţa specifică“ a satanismului! Este, deja, de notorietate că valorile româneşti suferă un proces de devalorizare prin inversare: sunt minimalizate, ridiculizate, călcate în picioare şi sunt înlocuite cu anti-valorile ţigăneşti şi ale altor minoritari! După tiparul cunoscut, „marca“ Sorin Mitu şi Lucian Boia. Şi după acelaşi procedeu prin care prietenul lui Pleşu, Patapievici, înlocuieşte valorile româneşti cu elucubraţiile lui: despre Mihai Eminescu, cel mai mare poet şi ziarist politic al românilor, Patapievici a spus că este „scheletul nostru din debara“, iar despre poporul român a execrat atâtea insanităţi încât e păcat să mai murdăresc [2] hârtia cu ele. În schimb, cine e acest haş-er patapievici?! Un arivist, fiu de nomenclaturist comunist şi un impostor, un obs-cur profesoraş de fizică de liceu, din care Oculta – care la noi a luat, printre altele, forma G.D.S.-ului – a făcut un „filosof“ care comite exegeze despre Dante Alighieri (?!). Ca director al Institutului Cultural Român – pus de Pleşu, pe vremea când fusese consilierul lui Băsescu -, risipeşte banii românilor pentru a satisface ifosele clicii lui. Ultima şi cea mai recentă inversare de valori comisă de Patapievici constă în faptul că, acum, în locul promovării valorilor tradiţionale ale familiei, el cheltuieşte banii noştri pentru a face propagandă poponarilor, la Stockholm. Nu cumva o fi şi el membru al grupului Accept?! Ca atare, Andrei Pleşu şi H.-R. Patapievici se numără printre vectorii războiului axiologic dus contra României.  De la „ti Gange“ şi „athinganoi“ la cuvântul „ţigan“  După cum am mai spus în articolele anterioare, ca şi cuvântul „jidan“ – forma germanicului jüden, uşor modificată în limbile fonetice ale ţărilor din Europa Centrală şi de Est, de unde l-am preluat noi, în urma imigrării unor grupuri masive ale respectivei etnii -, nici cuvântul „ţigan“ nu are nimic peiorativ în el; noţiunea, în sine, e nevinovată. În schimb, modul de viaţă şi comportamentul agresiv – neschimbate de secole şi neschimbabile, prin efectul cutumelor ţiganilor – sunt cele care le conferă caracteristica peiorativă, ba, încă, semnificând un pericol social nu numai în România, ci peste tot în lume. Cuvântul „ţigan“ are, dimpotrivă, o conotaţie generică – şi, deci, nobilă – în el, căci dezvăluie zona geografică cu care etnia se mândreşte: „ţigan“ provine, se pare, din expresia „ti Gange“, care ar însemna în limba hindusă „de dincolo de Gange“ – de unde ar fi provenit ţiganii (aduşi în Ţările Române de tătari; de aceea, după cum arată Nicolae Iorga, erau numiţi şi „tătăraşi“). Prin pierderea ultimei silabe, a devenit ti-gan, apoi s-a făcut „ţigan“. Oricum, celor mai mulţi lideri ai ţiganilor le place să afirme că ţiganii au venit din India, iar Chris Nickson chiar le precizează locul: Rajahstan (!), un deşert în care India a detonat prima sa bombă atomică.  Unii ţigani vor să-şi confecţioneze o genealogie asezonată cu termeni livreşti şi arhaici, ca să le confere o sorginte mai răsărită şi, urmând spusele sociologul-ţigan Nicolae Gheorghe (un ucigaş care a rămas nepedepsit, cum relevase ziarul Cuvântul!), pretind că denumirea ar proveni dintr-un cuvânt grecesc, „athinganoi“ sau, după alţii „athiganoi“ [3], care ar fi însemnat „de neatins“ şi care, astfel, îi indica pe „cei care nu trebuie atinşi“; de aici, ar fi rezultat, ulterior, cuvântul „ţigan“. Dacă ar fi să acreditez „ruta“ etimologiei lui Nicolae Gheorghe et comp., cred că „athinganoi“ a dat, mai degrabă, prin prescurtare succesivă – athing-anoi, athing, ating -, pe românescul „ating“, nu pe „ţigan“. Apoi, dacă însemna „de neatins“, relevă, totuşi, faptul pe care Nicolae Gheorghe et comp. l-au trecut sub tăcere: că era un îndemn imperativ al grecilor sau romanilor să nu-i atingă pe ţigani, fiindcă, pe atunci, când umblau cu şatra, erau mult mai împuţiţi decât sunt acum – când au apă curentă la bloc, dar tot nu se spală! – şi, fireşte, nu trebuiau atinşi, ca să nu să se murdărească şi să se contamineze cu ceva, de exemplu, cu TBC, cum zice, acum, The Sun! Probabil că de la această lecţiune subliminală a cuvântului provine respingerea de către ei a denumirii de „ţigan“, fiindcă le reaminteşte mizeria fizică şi morală din care descind şi în care au rămas. Ţinând cont de cum arată acum etnia ţigănească, să ne închipuim cum era în urmă cu un mileniu, când a fost adusă aici, din India, târâtă de hoardele tătărăşti. Apoi, chiar şi acum, India este stratificată foarte rigid în clase sociale, cea inferioară fiind numită paria, cu care celelalte clase nici nu au voie să intre în contact şi, deci, pe ai cărei indivizi nu au voie să îi atingă! „Iezuiţii, din respect faţă de structura socială indiană, evitau contactul deschis cu paria ca să nu devină, astfel, inacceptabili pentru influenţii brahmani“ [4]. Evident, ţiganii nu puteau să provină decât din clasa paria şi, după aducerea lor în Europa, aşa au rămas, în mileniul următor, tot paria, „de neatins“ – desigur, cu excepţia indivizilor care s-au civilizat şi s-au adaptat, cu greu şi tardiv, în marginea popoarelor în cadrul cărora s-au aciuat. Pentru că, la fel de evident, prin expresia „de neatins“ nu se înţelege ceva „intangibil“, care înseamnă altceva: ceva superior, situat în vârful ierarhiei. Înseamnă că ceva nu trebuie atins nu pentru că te murdăreşti, ca în cazul ţiganilor, ci, dimpotrivă, deoarece acel ceva, care este la polul opus, este intangibil fiindcă este ceva sacru, sub aspect religios sau naţional – cum este, de exemplu, Regina Angliei pentru britanici, Regele Spaniei pentru spanioli ş.a., pe care nu ai voie să îi atingi! În special pe Regina Angliei, căci pe Regele Spaniei poţi să-l atingi, cu deştul, cum a făcut Cioroianus. Sau poate fi „sacru“ sub aspectul politic al Securităţii Naţionale: un exemplu este cazul lui Petre Roman, care, în iulie 1997, s-a apropiat de Bill Clinton-Trabuc, pentru a-i da ceva – nu un ghiont, ca Cioroi-anus lui Juan-Carlos! -, ci o zdreanţă, un poncho. Amintiţi-vă, vă rog, ce scriseseră ziarele a doua zi! Nu vă mai amintiţi?! Scriau că, „atunci când Petre Roman s-a apropiat de estrada oficială, puţin a lipsit ca el să nu fie împuşcat de garda de corp a preşedintelui Bill Clinton, deoarece, conform protocolului, nimeni nu are voie să se apropie de el. Norocul lui Petre Roman a fost că l-au recunoscut în ultima clipă!“ Norocul lui şi regretul altora: de exemplu, al Mioarei Roman, pe care a părăsit-o, acum, la bătrâneţe, iar el „şi-a tras“ o amantă de vârsta fiicei lui. Deci, aceasta înseamnă „intangibil“. Dar, oricare ar fi antecedentul din care provine cuvântul „ţigan“ – „ti Gange“ sau „athinganoi“ -, vocabula „rom“ nu are nici o legătură cu numele etniei. Ideologii ţigani pretind că „rom“ ar însemna, în „limba“ lor, „om“, deşi ei nu au limbă: au doar nişte rudimente argotice, specifice fiecărui clan şi neinteligibile între ele [5]. Dar „om“/„rom“ nu este un nume de etnie, ca dovadă că ţiganii, în cvasitotalitatea lor, nici nu ştiu că ar fi „romi“: ei se ştiu că sunt doar ţigani! Deci nu există nici o raţiune să fie folosit ca denominaţie etnică. Dacă ne-am lua după acest diversionist „raţionament“ ideologic ţigănesc, atunci Rusia, Bulgaria şi Serbia ar trebui să se numească, fiecare în parte, „Celovekia“, Franţa „Hommia“, iar Anglia, Canada, Australia, S.U.A., Austria şi Germania – toate, împreună – să se numească „Mania“, pentru că celovek, homme, man = „om“. În Elveţia ar fi o adevărată problemă la alegerea denumirii ţării, deoarece aici vieţuiesc germani, francezi şi italieni în proporţii cam egale: probabil, ar da cu banul sau ar chema un ţigan cu „alba-neagra“, ca să îi ajute la „ghicirea“ alegerii numelui ţării! Dar iată şi ce spune un ţigan care se străduieşte, din răsputeri, să acrediteze limba „romani“ şi a scris chiar un dicţionar „rrom-român“ (!):   «Am lăsat la final o explicaţie pe care, mai mult sau mai putin, o datoram cititorilor. Am optat pentru termenul de “rrom” si nu de “tigan”, nu atât pentru faptul ca ultimul este perceput de catre comunitatea rroma internationala ca fiind peiorativ, ci pentru simplul motiv ca de un mileniu încoace rromii îsi spun în limba lor rrom (sg.) “rrom”/ rromá (pl.) “rromi” si nu “tigan(i)” (acesta din urma fiind un termen prin care au fost denumiti rromii în Imperiul Bizantin la începutul acestui mileniu). Asadar, este bine de stiut ca rromii s-au adresat si se adreseaza între ei, în limba rromani (tiganeasca), prin formula: “Tu san rrom?” (”Tu esti rrom?”) si nu printr-o formula aberanta de tipul “Tu san cigan?” (”Tu esti tigan?”). Deci, forma legitima este rrom si nu tigan. Nu pierdem nimic daca o folosim. Nici italienii nu-si fac probleme, de pilda, ca ROMA ar putea fi pus în legatura cu Rromá “rromii (tiganii)” ori sintagma FORO ROMANO ar fi confundata cu cea din limba rromani (tiganeasca) Fòro rromanó (sau rromano fòro) “orasul rrom (tiganesc)” etc etc.» Am citat, ad litteram, din Gheorghe Sarău, RROMII, INDIA şi LIMBA RROMANI, Bucureşti, 1997, pag. 161-162, luată de pe http://www.pdffactory.com Cât despre semnele diacritice, vizate mai înainte, ca şi în articolele anterioare, importanţa lor este evidentă şi din citatul de mai sus, postat, precum şi în materialele din publicaţiile electronice, cel mai adesea, tot fără diacritice: lipsa lor măreşte confuzia dintre români şi „romani“ – căci între timp, văzându-se cu „măgarul legat la gard“, ţiganii l-au uita pe al doilea „r“, pus, de altfel, după scandalul de la mijlocul deceniului ‘9, pus de folosirea vocabulei „rom“ . De fapt, după cum se vede, şi Sarău este nevoit, aici, să precizeze, după scamatoria „rrom“ sau „rromani“, în paranteză „ţigan“ şi „ţigănească“. Or, pentru străini, când văd scris „rromani“ şi „romani“, apoi „romani“ fără â, nu ştiu că primele două cuvinte se referă la ţigani, iar ultimul la „români“ fără diacritice, în presa electronică! Evident, Sarău aduce argumente ideologice şi absolut false, pentru că realitatea este exact inversă: toţi ţiganii îşi spun între ei ţigani şi nu ar fi ştiut că sunt „romi/rromi“ dacă nu le-ar fi băgat prostii în cap unii ca Gheorghe Sarău, Nicolae Gheorghe, Nicolae Păun et comp. Să meargă, acum, la Roma, la Livorno, Neapole etc., Gheorghe Sarău şi să-i întrebe pe italieni cum e cu Roma şi cu Foro Romano – dacă se confundă sau nu cu „comunitatea roma“ sau „Fòro rromanó“! Şi să vedem dacă ar mai scăpa cu viaţă! Iar noi încă le mai răbdăm impertinenţa, poluarea limbii şi a mediului înconjurător!  Scopul impunerii vocabulei „rom“: subversiunea  Aşadar, impunerea vocabulei „rom“ nu are nici o justificare – în afara acesteia singure, subversive şi diversioniste, din cazul de faţă: de compromitere deliberată a României, prin asocierea ţiganilor cu românii, a substituirii lor şi, în final, a creării impresiei că românii sunt, de fapt, ţigani – aşa cum susţin, acum, francezii şi italienii („ginta latină“!), englezii, Jirinovski, Voronin, ungurii. Până şi amărâţii ăştia de bulgari, care acum 6-7 ani mureau de foame şi treceau, masiv, Dunărea ca să cumpere pâine de la noi, ne insultă pe stadioane strigând sportivilor noştri „Ţiganilor!“ [6] – pentru că au aflat din presa românească şi internaţională că între „romi“/„romani“ şi români nu e diferenţă decât de un semn diacritic -, îi jefuiesc la drumul mare pe turiştii români, iar în presa lor mai pretind şi Dobrogea, după ce ne-au luat, abuziv, Cadrilaterul. Prin asta, bulgarii se asociază cu politica revanşardă a ungurilor şi, împreună, „îi ridică mingea la fileu“ lui Vladimir Putin, care şantajează, pe plan internaţional, România, cu spectrul destrămării ei: „Vorbind despre Kosovo la summit-ul Rusia-U.E. de la Lisabona, liderul de la Kremlin a făcut aluzie la posibilitatea revendicării Transilvaniei şi Dobrogei de către etnicii maghiari şi bulgari“ [7]. Care a fost reacţia guvernului Tăriceanu şi, în mod expres, a lui Adrian Cioroianu-Oregon, la „aluzia“ lui Putin?! Au luat-o şi ei pe ţigăneşte, ca Traian Băsescu, şi şi-au zis: „Mucles!“  Esenţial, însă, este faptul că, indiferent de etimologia lui, nu cuvântul „ţigan“ este acela care este jignitor, peiorativ, cum cred liderii ţiganilor, care, astfel, se ascund după deget, confecţionând ţinte false pentru eludarea problemei şi pentru a-şi justifica banii însuşiţi nemeritat şi inutil, ci comportamentul lor funciarmente criminogen şi refuzul lor încăpăţânat de a-şi schimba modul de viaţă, chipurile „tradiţional“, cum pretind, pompos, ei, „liderii“. Aşa cum le-am mai propus, pot să-şi zică şi gerrmani, sau neoindieni, sau în alt fel, denumirea – oricare ar fi ea! – nu va schimba cu nimic atitudinea celorlalţi faţă de ei, dacă nu se schimbă ei înşişi, civilizându-se. În fond, de 18 ani ţiganii îşi zic, cu impertinenţă, „romi/rromi“. Au dobândit mai mult prestigiu, a avut vreun efect aproprierea acestei vocabulei în afară de faptul că i-a ultragiat pe români din cauza confuziei insinuate?! Au făcut vreun progres în integrarea lor în România sau în Italia, Franţa, Spania, Anglia, Elveţia, Germania etc.?! Nu! Ţiganii au fost repudiaţi la fel ca înainte, de peste tot, iar, în ultimele luni, din Italia, cu şi mai mare energie: şi în mod întemeiat! Dar, evident, dacă îşi vor mai zice „romi/rromi“, în mod cert nu vor mai avea nici o şansă să se integreze în România, pentru că, deja, ne-au compromis definitiv în ochii străinătăţii, iar pentru asta nu vor fi iertaţi niciodată. După ce i-am tolerat cinci secole şi după 18 ani de agresiune axiologică, ideologică şi faptică din partea ţiganilor, trebuie să se termine cu toleranţa faţă de ei [8], ca, de altfel, şi faţă de celelalte minorităţi agresive – toleranţă care, dacă va mai fi continuată, atunci nu va mai fi decât prostie patentă! Şi prima modalitate de a şterge această ruşine este, deocamdată, una radicală şi irevocabilă, cu care să înceapă imediat: să nu-şi mai zică şi să nu li se mai zică „romi/rromi“, ci aşa cum îi ştie toată lumea – ţigani. A doua modalitate este să înceapă să se civilizeze, iar a treia, să fie civilizaţi „forţat“, inclusiv prin muncă şi prin şcoală, cum indica, recent, Daniel Barbu, şeful unei catedre de ştiinţe politice: „pentru că un tînăr ţigănuş se poate să nu-şi dea seama la ce-i serveşte şcoala. Ar trebui introdusă de urgenţă obligativitatea învăţămîntului pînă la 18 ani“ (sic); evident, Daniel Barbu ar fi trebuit să zică „reintrodusă“, fiindcă în Socialism fusese, deja, introdusă, iar profesorii erau, şi ei, obligaţi să se ducă la casele ţiganilor ca să le aducă puradeii la şcoală, unde veneau, o vreme, dar nu ca să înveţe, ci ca să fure şi să-i violenteze pe copiii românilor! După care abandonau şcoala. Dar, aşa cum atestă interviul pe care i l-a luat ziaristul Răzvan Ciobanu, Pentru autoritatile romane, un tigan in minus, o problema in minus, plin de contradicţii şi de omisiuni condamnabile în referirile sale la ţigani, deşi este doctor în politologie, prin ideile sale inextricabile – ca să mă exprim eufemistic -, seamănă, mai degrabă, cu doctorul Ciomu: elocvente, în acest sens, sunt foarte numeroasele comentarii pe forum, aproape toate negative [9]!
Ţiganii: o bombă social-demografică cu explozie întârziată  Oricum, dacă problema maghiarilor reprezintă o bombă politică interetnică [10] – în special prin posibila promulgare, de către P.N.L. plus U.D.M.R., a autonomiei aşa-zisului „Ţinut Secuiesc“ – cum pretind tot mai vehement Laszlo Tokes şi Marko Bela, în ultimele lor acţiuni, deşi secui mai sunt vreo 500 de indivizi -, problema ţiganilor constituie o bombă social-demografică [11] cu explozie întârziată, prin bolile transmise, prin conflictele provocate şi crimele comise, prin înmulţirea în proporţie geometrică/exponenţială şi prin revendicările neîntemeiate de protecţie socială. Acuzele făcute de ziarul britanic The Sun [12], cum că aduc TBC-ul în Anglia, nu erau întru totul lipsite de temei. Mai mult, spre deosebire de tendinţa generală de scădere a populaţiei româneşti, etnia ţigănească manifestă tendinţa contrară: de creştere demografică accelerată. Motiv pentru care, recent, preşedintele Traian Băsescu s-a arătat îngrijorat de perspectiva sumbră a diminuării ponderii românilor. Ca soluţie de remediere a problemei, el a început să „vorbească“ ţigăneşte, stâlcind cuvintele şi poticnindu-se în ele – desigur, nu din oportunism: el schimonosea vorbele ţigăneşti doar ca să le facă pe ţigănci să avorteze de necaz că le poceşte „frumoasa“ lor „limbă“ ţigănească. Şi, în acest mod, ar fi determinat un trend descrescător natalităţii ţigăneşti! Ca atare, nu mai este o excentricitate gratuită avertismentul emis, la congresul neonaziştilor din Europa, ţinut recent în Germania, că, în curând, Europa va fi dominată de ţigani! Deja deputatul-ţigan P.S.D. Mădălin Voicu ne ameninţase şi el, acum vreo câţiva ani, că, dată fiind tendinţa exponenţială de înmulţire a ţiganilor, este posibil ca, „peste vreo două decenii, ţiganii să conducă România, nu atât pentru că ar fi rromi, cât pentru că îi vor depăşi numeric pe români şi, dintr-o etnie conlocuitoare, ţiganii vor deveni una înlocuitoare“! Şi, ca lider al lor, probabil că ştie mai bine situaţia decât statisticienii noştri! Repet sugestia dată editorilor de la National Geographic, numărul din noiembrie 2006, în limba română [13]: să traducă cele 26 de pagini despre ţigani în limbile de circulaţie internaţională în care apare revista. E util de ştiut şi ceea ce scriu unii ţigani despre ei înşişi, poate se mai lămuresc şi cei de la The Sun sau alţii ca ei, din Uniunea Europeană sau de la Mental Disability Rights International (M.D.R.I.), din S.U.A., care ne-au denigrat, americăneşte, în New York Times [14].  Pe la începutul lunii noiembrie a.c., pe postul Realitatea TV, a fost realizată o emisiune care purta ca titlul chiar ideea enunţată, atunci, de Mădălin Voicu: „Etnie conlocuitoare sau înlocuitoare?!“ Dincolo de tenta aparent ironică, trebuie să vedem, mai degrabă, perspectiva terifiantă care ne aşteaptă dacă nu luăm, urgent, măsuri radicale de contracarare!  Extinderea campaniei antiromâneşti în Occident   După scandalul ţiganului Mailat, campania antiromânească s-a înteţit. Autorităţile italiene au trecut la elaborarea decretului de expulzare. După cum a prevenit, la începutul lunii noiembrie, analistul Valentin Stan, într-o emisiune „Sinteza zilei“, de la Antena 3, această măsură, sub diverse forme, va fi preluată şi de alte state. E-adevărat că, recent, unele publicaţii, precum ziarele România liberă şi Ziua, au relevat că tot scandalul Mailat a fost o înscenare, spre a permite Italiei să treacă la măsurile cunoscute. Dar pentru statele occidentale nu va fi o dificultate tehnică sau un impediment moral să găsească pretexte pentru a-i trimite în România nu numai pe ţiganii plecaţi de aici, ci şi pe ţiganii emigraţi din alte ţări, sub motivul că nu mai au acte, că au uitat să vorbească româneşte (corect) fiindcă au emigrat de multă vreme etc., etc. – cum, de altfel, în urmă cu câţiva ani, s-a mai încercat de către Germania şi Franţa! Culmea este că, în toiul campaniei generate de scandalul Mailat, unii „analişti“ români au venit cu o nouă inovaţie lexicală: au început să vorbească, cu preţiozitate, despre ţigani numindu-i „comunitatea roma“ (sic). Ce o mai fi şi asta, „comunitatea roma“?! Oricum, scandalul Mailat, regizat destul de bine, trebuie corelat cu cazul infractorului Costel Argint, care, deşi era urmărit prin Interpol, a primit azil politic în Italia şi i-a fost adus, ca „preşedinte al Asociaţiei Refugiaţilor Politici Rromi şi Români în Italia“ [15], la conferinţa premierului Tăriceanu, ţinută la Accademia di Romania! Vorba aceea: „Omul potrivit la locul potrivit!“ Fără îndoială, şi aici este ceva putred: aşa ne sprijină Interpolul să-l găsim pe interlopul Costel Argint?! Atât de superficial face Guvernul Italiei anchete pentru a acorda azil politic unor infractori căutaţi de Interpol?! Nu mai vorbesc de incapacitatea diplomaţilor români şi a Serviciilor Secrete româneşti de a gestiona, şi de această dată, vizita oficialilor noştri în Italia, deoarece în presă s-a comentat îndeajuns, iar unii s-au întrebat, chiar dacă fără eficienţă: „Apariţia lui Argint – spectacol premeditat?“ [16].   Dezinformarea este comisă, fireşte, şi de mass media străine, cu concursul chiar al unor membri ai unor instituţii româneşti. Un astfel de exemplu este materialul „Romii: cea mai discriminată minoritate în UE şi în România“, difuzat de B.B.C. Aici, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Attila Gasparic, referindu-se la modul cum sunt priviţi ţiganii – pe care, fireşte, îi numeşte „romi“ -, „crede că de vină pentru prejudecăţile oamenilor sunt mentalităţile învechite, (…) cauzate de stereotipuri moştenite de dinainte de ‘89, când nu existau minorităţi în această ţară. Nu se vorbea despre ele şi foarte mulţi nu-şi dau seama că există“ (sic) [17].  Adică, spune, „în două vorbe, trei prostii“: ori „nu existau minorităţi“, ori „nu se vorbea despre ele“ (deşi existau, cum se subînţelege): sunt două lucruri diferite. Individul se face că nu distinge între „minorităţi“ ca specie conceptuală şi juridică, recunoscută de stat, şi „minorităţi“ ca specie demografică şi sociologică, existentă faptic, dar nerecunoscută juridic – aşa cum este situaţia acum în Franţa, Grecia, Germania etc. De aceea, trebuie să subliniez că Gasparic minte cu neruşinare: deşi este un oficial al statului român, denigrează România în mod calificat. Într-adevăr, ca „maghiar pur“ – cum le place lor să se numească -, el ştie că, în documentele de partid şi de stat „de dinainte de ‘89“, se folosea expresia standard „maghiari, germani şi alte minorităţi naţionale“ – iar toată lumea ştia că expresia „şi alte minorităţi  naţionale“ îi desemna pe evrei, ţigani, ruşi, ucraineni şi alte minorităţi, enumerate, exhaustiv, în Anuarul Statistic Român, care se găseşte şi acum în biblioteci. Mai mult, „ca expresie a democraţiei socialiste“, se formaseră Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Maghiară – care, după decembrie ‘89, a devenit U.D.M.R. -, Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Germană – care, după decembrie ‘89, a devenit F.D.G.R. -, şi altele. Şi materialul anonim difuzat de B.B.C. se încheie astfel: „Până în momentul de faţă, cele mai multe amenzi aplicate de C.N.A. posturilor de radio şi televiziune au fost pentru cazuri de discriminare etnică.“ Dar pe acest mincinos Attila Gasparic cine îl amendează pentru că denigrează România pe banii noştri?! Pentru că alterează imaginea României pe plan extern, acest Attila Gasparic intră sub incidenţa Legii pentru apărarea siguranţei naţionale şi trebuie condamnat ca atare! În mod categoric, unul dintre cele mai importante şi mai puternice mijloace de influenţare în masă este Internetul. Ca să vă daţi seama cât de mare este penetrarea, pe plan internaţional, a scamatoriei grafice că „rom“ nu este ţigan, ci este sau ar putea fi român este faptul că în enciclopedia electronică Encarta apare cuvântul „rom“, ca membru al „poporului Roma“, Romany/Romani fiind limba „poporului Roma“ [18]; iar, în lista de cuvinte a dicţionarului, după Romani urmează… Romania, ca „ţară în sud-estul Europei etc…“; şi la cuvântul tzigane, pronunţat cigan, apare ca denumire a poporului Roma, dată în… Ungaria! Or, Encarta are o mare răspândire, aspectul cu ţiganii nefiind singura denigrare la adresa României conţinută în ea. Dar nu aţi întâlnit, pe nicăieri, un protest oficial al autorităţilor române trimis editorilor Enciclopediei Encarta contra denigrării României, deşi ar există motive temeinice şi norme juridice internaţionale. În contrast cu situaţia asta şi cu agresiunea organizaţiilor interne ale ţiganilor şi internaţionale contra României pe tema „discriminării“, trebuie să amintesc un fapt care vine în sprijinul contraofensivei pe care trebuie să o întreprindem: deşi, în Franţa, termenul prin care erau desemnaţi era cel de gitane, în ultimele decenii se foloseşte tot mai frecvent cel de tzigane, cum face, de exemplu, şi Yul Brynner, celebrul actor din filmul Cei şapte magnifici, care cântă Le Tzigane et moi, titlu pus pe coperta CD-ului său [19] şi nu l-a condamnat nimeni pentru discriminarea şi „jignirea“ ţiganilor, cum face C.N.C.D. în România! Ţinând cont de cum a reacţionat în ultimii ani, presa internă a devenit, în mod evident şi în cea mai mare parte a sa, un pericol major pentru România, deoarece dezinformează opinia publică şi induce o stare halucinogenă de defetism, de lehamite, care să provoace slăbirea rezistenţei la agresiune şi, implicit, să determine inacţiunea populară: defetism propice pentru organizaţiile oculte, care caută şi reuşesc să „ocupe“ România sub aspect financiar, economic, cultural, informaţional etc., fără a mai trage un foc de armă, ca în vremurile recent apuse. În aceasta constă, în esenţă, specificul războiului axiologic, atipic, din vremea noastră, căruia i-a căzut victimă România! Ţiganii – o iminentă bombă politică a Uniunii Europene  Pe lângă faptul că ţiganii au devenit o bombă interetnică şi socio-demografică, între timp situaţia s-a complicat şi mai mult, căci aceştia au devenit atât o bombă politică internă, cât şi un fel de „rachetă de croazieră“ cu multiple focoase internaţionale şi o declanşare iminentă. Anterior presei obediente şi mercenare, vina pentru convergenţa acestor pericole o poartă, în principal, autorităţile române, instituţiile româneşti, „sistemul ticăloşit“ şi, deci, ticăloşii care ne-au condus. Astfel, trebuie să repet – şi apelez la toţi ziariştii patrioţi să repete şi ei, continuu, şi să disemineze aceste informaţii – că, după ce Andrei Pleşu, ca ministru de Externe, a impus verbal, prin autoritatea sa, anularea Memorandumului H03/169 din 31 ianuarie 1995, ultimul ministru de Externe al Convenţiei Democrate, Petre Roman, a „emanat“ Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000, prin care a anulat expres Memorandumul lui Teodor Meleşcanu şi a impus utilizarea vocabulei „rom“. Deşi, cu puţin timp înainte de a fi fost el instalat în post, tocmai se întâmplase incidentul cu cei doi generali de la Interne cărora le fuseseră interzisă intrarea într-o ţară străină şi fuseseră reţinuţi în aeroport fiindcă pe paşapoartele lor era trecut indicativul „Rom“, iar ofiţeri de frontieră, crezându-i ţigani pe respectivii generali români, i-au reţinut, prevăzători, în „carantină“. Incidentul s-a repetat, ulterior, cu o altă delegaţie oficială. Unele dintre gravele consecinţe ale introducerii vocabulei „rom/rrom“ deveniseră evidente încă din timpul mandatului său. Dar Petre Roman, care era „os de ardelean prin nevastă-sa“ (acum nu mai e „os de ardelean“, fiindcă a divorţat), murea mai mult de grija ţiganilor „jigniţi“, decât de grija pentru imaginea şi prestigiul României, compromise, deja, de ţigani la vremea când le devenise avocat din oficiu. Aşadar, unul dintre principalii vectori ai războiului axiologic contra României este sinistrul ex-premier Petre Roman. Evident, nu doar pentru că el a facilitat consolidarea, în conştiinţa opiniei publice internaţionale, a echivalării românilor cu ţiganii şi a devalorizat, astfel, conceptele de „român“ şi „românitate“ – care fac parte din Patrimoniul Naţional -, ci, în plus, şi pentru că este promotorul altor forme esenţiale de devalorizare: prin introducerea expresiei „mormane de fiare vechi“ a devalorizat moral marile complexe industriale – care au fost vândute, apoi, pe nimic, unor investitori „strategici“ (citeşte: escroci) -, iar prin liberalizarea cursului leu-dolar a devalorizat moneda naţională şi, astfel, a provocat principala modalitate prin care România este ruinată inclusiv acum: ruinată pentru români, în scopul îmbogăţirii, preponderent, a alogenilor! Alte consecinţe pernicioase ale introducerii deliberate a vocabulei „rom/rrom“, pentru a-i confunda pe români cu ţiganii, le vedem şi azi, iar pe altele încă nici nu ni le imaginăm. După ce, în 2 noiembrie a.c., mi s-a postat pe AlterMedia studiul „Înnegresc ţiganii imaginea României“, în care argumentam detaliat ideea republicată, insistent, de mine în ultimii şapte ani – şi anume necesitatea interzicerii vocabulei „rom/rrom“ şi folosirea exclusivă a cuvântului „ţigan“, aşa cum cerea şi Memorandumul H03/169 -, d-lui prof. Ion Coja i s-a postat, în 13 noiembrie, tot pe AlterMedia, articolul „Cea mai mare problemă a României este că românii sunt confundaţi cu romii“. Titlul însuşi este un citat dintr-un clasic în viaţă: Graham Watson, liderul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (A.L.D.E., grup parlamentar în cadrul Parlamentului European), care ne căinează, prin această formulă, etalată în antetul primei pagini a ziarului Ziua din 7 noiembrie 2007, şi preluată de alte publicaţii (electronice). În respectivul material, prof. Coja, mergând pe teza mea, subliniată mai sus, expune multe alte idei valoroase (vezi http://ro.altermedia.info/minoritati/cea-mai-mare-problem-a-romaniei-este-c-romanii-sunt-confundai-cu-romii_7976.html#comment-18562). Laconic zis, articolul său este remarcabil, dar se încheie lamentabil. La sfârşit, a dovedit o inexplicabilă cecitate politică şi – crezând că rezolvă încurcătura în care ne-au băgat autorităţile, ba ar mai face şi un bine omenirii! – emite această afirmaţie incredibil de aberantă: „…Este cazul să ne punem totuşi, cu toată seriozitatea, întrebarea dacă nu cumva soluţia finală a problemei ţiganilor, de interes de-acuma european, poate chiar planetar, va trebui să includă şi constituirea unui stat naţional al ţiganilor“ (sic).  Cu alte cuvinte, adică, propune „să li se dea ţiganilor un stat“. Dar nu spune unde, ci doar sugerează, în finalul materialului: „Aşa cum constituirea Israelului a pus capăt unui statut milenar incert şi nedemn al evreilor, nemeritat, constituirea unui stat al ţiganilor ar putea rezolva cea mai mare parte din ceea ce acum înseamnă problema ţiganilor din Europa. Evident, ca şi în cazul evreilor, soluţia va trebui să învedereze un teritoriu cât mai apropiat de cel care va fi fost obârşia din care ţiganii au fost dislocaţi în urmă cu aproape o mie de ani şi pe care ei ar redobândi-o astfel“ (!).  Nedemn, în această problemă, este, după mine, să faci o asociere şi o paralelă între evrei şi ţigani: cum să-i alături, fie şi în scris, pe evrei cu ţiganii?! „Poporul ales“ să fie pus lângă ţigani, paria Europei! Nu e o blasfemie?! Ce zice Consiliul Mondial Evreiesc? Ce zice Organizaţia supravieţuitorilor holocaustului, din Tel Aviv, care l-a avertizat – manifestând, deci, bunăvoinţă! – pe prof. Coja că o să-l ucidă [20]?! (Asta ca o mică răzbunare la ceea ce pretindea impostorul Elie Wiesel că s-ar fi întâmplat: „România a ucis, a ucis, a ucis!“). E-adevărat că Shimon Samuels, directorul pentru relaţii internaţionale al Centrului Wiesenthal, le-a luat apărarea ţiganilor, pe motiv că Cioroianu ar fi cerut „deportarea ţiganilor“, dar asta nu se ia în consideraţie: Cioroianu se referise, „corect politic“, la „infractori“, nu la „ţigani“. Cum Centrul Wiesenthal este calat pe „vânătoare“ – încălcând, totdeauna, legile ţărilor în care se infiltrează -, dar, nemaiavând nazişti pe care să-i vâneze, caută „nazişti“ peste tot şi, ca să-şi menţină rolul, s-a băgat şi el în treabă.   Misterul înfiinţării şi localizării statului Ţiganistan  Chiar dacă, referitor la evrei, prof. Ion Coja face câteva consideraţii fundamental greşite şi, în fond, se situează pe poziţii sioniste – condamnate vehement de către evreii fundamentalişti din S.U.A., organizaţi în Neturei Karta, care, cu perseverenţă, afişează lozinci ca „Statul Israel nu trebuie să existe“, „Iudaism nu înseamnă sionism“, „NU atrocităţilor Israelului din Gaza şi Liban!“ etc. [21] -, nu-mi pot reprima întrebarea fatidică: unde să li se dea un stat?! Căci, un stat presupune un teritoriu, cum recunoaşte şi prof. Coja! În India, de unde au venit, cum insinuează autorul?! Păi, nu are India o populaţie cu mult peste un miliard de indivizi, majoritatea fiind muritori de foame?! Sigur, în comparaţie cu această imensitate demografică, în continuă creştere, cele două-trei milioane de ţigani din România ar trece neobservate, dacă ar fi duse acolo. Dar, India are destui săraci ai ei, în comparaţie cu care ţiganii din România par chiar pricopsiţi – ca să nu mai vorbim de „barosani“ ca alde Nicolae Păun – care, obraznic, mai vrea şi să ne schimbe dicţionarele [22]! -, Adrian-copilul-minune – care împuţeşte atmosfera cu manelele sale! -, „împăratul“ Iulian, „regele“ Cioabă, ţiganul-sociologist Gheorghe Nicolae ş.a. -, aşa că, totuşi, nu-şi va primi înapoi „ramurile indiene rupte şi rătăcite“. De aceea, evident, în Europa li s-ar putea da un stat acolo unde sunt cei mai mulţi pe km/pătrat. Şi unde se întâmplă asta?! Iarăşi evident, în România. Şi chiar dacă nu România are cei mai mulţi ţigani, lichelele care ne conduc vor recunoaşte, la presiunea U.E., că are! Astfel că, întrucât am fost singurii care i-am tolerat cinci secole, pentru că i-am acceptat şi nu i-am exterminat, cum făcuseră, multă vreme, toate statele europene – şi cum precizează chiar prof. Ion Coja în articolul menţionat [23] -, va trebui să le oferim, tot noi, românii, şi un stat, de vreme ce le-am permis să ni se substituie ca denumire naţională, căci, pentru străini, „român“ a devenit sinonim cu „rom“, cum zice şi Graham Watson, adică cu ţigan – cum ar trebui să zică şi Graham Watson! Deoarece India, care este putere nucleară, nu va accepta să-i primească pe ţiganii din România – cu atât mai puţin pe cei din Europa – doar pentru că aşa ar vrea Uniunea Europeană! Zeci de milioane de indieni (însumând mai multe Românii!) emigrează în Arabia, în America de Nord (îndeosebi), chiar în Africa, iar prof. Ion Coja sugerează că trebuie să li se dea „stat“ în India. Chiar aşa: în India să se înfiinţeze statul Ţiganistan! Dar de ce să nu le dăm, tot noi, şi „un stat naţional“?! Pentru că organizare politică au destulă, chiar mai multă decât noi: noi nu-l avem decât pe ex-regele Mihai I Trădătorul, fiul prezumtiv al lui Carol al II-lea Uzurpatorul, care, şi el, era fiul prezumtiv al lui Ferdinand I, dar ei au şi „împărat“, şi „rege“, şi bulibaşă, şi stabor şi „palate“ cu multe turnuleţe: un fel de pagode indiene, asezonate cu zona temperat-continentală, conform dictonului ţigănesc „Fie vremea cât de rea, numai vântul să nu bată!“. „Naţiune“ nu au, încă, dar au, deja, un factor premergător constituent, „cultură“, pentru că au mai multe „culte“. Au „cultul“ şuţului (adică al hoţului): în interiorul etniei ţigăneşti, printre cei mai respectaţi membri sunt consideraţi şuţii – cei care fură mai mult şi nu sunt prinşi. Iar, dacă sunt prinşi pentru comiterea diverselor infracţiuni – înşirate pe toată gama criminalităţii, de la furturi la omucideri, cum avea să constate, tardiv şi ofuscat, şi premierul Tăriceanu! -, au asigurat, în consecinţă, şi „cultul“ „ocnaşului“: tot astfel, cel mai prestigios şi, totodată, cel mai temut membru al clanului este cel care are mai mulţi ani de puşcărie. Au, apoi, „cultul“ şmenarului şi „cultul“ escrocheriei. Aceasta e denumită în „limba romali/romanes/romani“ „bişniţă“: adică, business, devenită, în engleza-ţigănizată, bişniţă, de unde a intrat, din nefericire, şi în limba română – sau, mai exact zis, în maculatura unor condeieri. Una dintre variantele cele mai răspândite ale acestei forme de escrocherie este „alba-neagra“. Ca dovadă că această „cultură“ a lor ar fi puternică – sau, mai degrabă, că unii dintre românii noştri sunt imbecili! – este faptul că a început să ţigănizeze şi limba română: din când în când, unii ziarişti români tâmpiţi pun, în materialele lor, astfel de cuvinte ţigăneşti, uneori chiar în titlu. De exemplu, au apărut titluri ca acestea: „Guvernul a dat pe şest o ordonanţă…“ Recent, am auzit la un redactor şef-adjunct al unui important cotidian şi, evident, analist politic, pe Antena 3, care a devenit o tribună de apărare a ţiganilor, cuvântul „furăciune“, care este tot un ţigănism! Ca să nu mai vorbesc de cuvântul „mişto“, folosit, frecvent, de către vorbeţii din audio-vizual şi de condeierii din presă; cel mai recent caz e un anume Rene Pârşan [24]! Pentru că, totuşi, India este suprapopulată, cred că tot ideea – singura rezonabilă! – a ministrului de Externe Cioroianu-Oregon trebuie dezvoltată: trebuie făcut un stat al ţiganilor, dar nu în Egipt, ci în Sahara. Aşa cum, acolo, pot să trăiască beduinii, la fel pot s-o facă şi ţiganii: au şi ei corturi, migratori vor să rămână, violenţi sunt şi, deci, îşi pot forma miliţii cetăţeneşti pentru a-şi asigura autoapărarea etc.; trebuie doar să înveţe să muncească, precum tuaregii, beduinii ş.a. şi, evident, să nu contamineze oazele pe lângă care vor trece din când în când, ca să le rămână apă de băut; pentru că de spălat nu au nevoie, căci nu se va mai întâmpla ca în Franţa, să fie daţi jos din autobuz, pentru ca şoferii de autobuz să nu mai facă grevă din cauza păduchilor ţigăneşti. E-adevărat că, în ziarul Adevărul, în care se publică această ştire, condeierul, care semnează, foarte „curajos“, cu M.C., foloseşte un titlu foarte mincinos: Grevă la Lyon din cauza păduchilor româneşti! NU, nu erau păduchi româneşti, ci păduchi ţigăneşti! „Pentru că nu se spală, miros insuportabil de urât“, a povestit unul dintre şoferii din Lyon [25]. Pe când, în Sahara, nu-i mai deranjează nimeni! Nici chiar scorpionii nu au curaj să se apropie de ei. Se cloceşte apariţia „naţiunii ţigăneşti“!  Ce le mai trebuie ţiganilor, pentru a li se asigura „management“-ul şi statutul de prestigiu, pe care, în ultimul mileniu de vieţuire în Europa, nu au reuşit să şi-l dobândească singuri?! Ca Uniunea Europeană să declare sus şi tare că ţiganii sunt o naţiune mare! Din surse demne de încredere şi bine informate, se ştie că marile naţiuni europene pregătesc o rezoluţie chiar în acest sens: să propună Uniunii Europene ca aceasta să decidă ca etnia ţigănească să devină cea mai nouă naţiune a Europei. Aşadar, prin ucaz, Uniunea Europeană, va proceda tot aşa cum, nu demult, Uniunea Sovietică decreta ce popoare să mai apară în interiorul ei. Deci, are dreptate Vladimir Bukovski când spune că Uniunea Europeană este un alt tip de Uniune Sovietică. Ba, Ignaçio Ramonet, în Geopolitica haosului, afirmă că este un tip de stat federal chiar mai rău, mai represiv decât Uniunea Sovietică! Apoi, dacă se decretează de către Uniunea Europeană că ţiganii sunt o naţiune, fireşte, trebuie să li se dea şi un stat. Pentru că ideea cu „datul unui stat“ le-a dat-o, deja, cu seninătate, d-l prof. Ion Coja. În mod cert, această hotărâre, privind acordarea statutului de „naţiune“ ţiganilor, care dospeşte în interiorul Uniunii Europene, este destinată erodării, în continuare, a statalităţii şi suveranităţii României. Împotriva reificării ideilor de „naţiune ţigănească“ şi „stat al ţiganilor“ trebuie să ne opunem prin toate mijloacele. Pentru că tot a amintit prof. Coja de „soluţia finală“, consider că instituirea unui stat al ţiganilor nu numai că nu este „soluţia finală“, ci este chiar împotriva cutumelor ţigăneşti şi a tezelor formulate de unii lideri ţigani, precum acel Nicolae Gheorghe – mai cunoscut sub numele din catalog, de Gheorghe Nicolae -, de care am amintit: ei vor să fie consideraţi „popor transfrontalier“, adică, zis mai puţin academic, „popor nomad“, migrator; ba, mai mult, vor statutul de „naţiune transnaţională“ (sic)! Desigur, ultima sintagmă este o contradicţie în termeni, dar nu trebuie să ne poticnim de probleme de logică formală, când e vorba să aplicăm logica dialectică. Ideea pe care vor ei să o sugereze prin această expresie contradictorie este aceea de a fi lăsaţi să meargă unde vor, aşa cum, sugestiv, rezultă din expresia românească „Umblă ca ţiganul cu cortul!“ De aceea, nu pot fi consideraţi nici măcar „popor“, ci doar grupuri nomade, dispersate şi eterogene de ţigani. Desigur, în ultimele decenii, s-au găsit unii lideri de-ai lor care să încropească o oarecare organizare internaţională, iar alţii, în spatele lor, îi utilizează ca masă de manevră. „Soluţia finală“ – conform acestei sintagme deja consacrate – este nu să li se dea, plocon, un stat, ci, dimpotrivă: eu susţin, conform directivei europene 38/2004 privind libera circulaţie şi cutumelor ţigăneşti, că trebuie să fie lăsaţi şi chiar determinaţi să emigreze, de la noi, în toată Europa şi în toată lumea. Şi-aşa ne-au acuzat unii, ca adulterinul Günter Verheugen, vicepreşedintele Comisiei Europene, că nu le acordăm ţiganilor toate drepturile, că îi „discriminăm“ şi nu-i ajutăm „să se integreze“ mai repede: să-i ia la ei, în Germania, în Franţa, în Anglia, să îi educe ei – fie şi în puşcăriile lor bine dotate şi umanizate – şi să le dea drepturile lor, căci au metodă şi teorie: Magna Cartha Libertatum. Cu această ocazie, să îi înveţe pe ţigani că, înainte de a revendica drepturi, trebuie să se achite de obligaţii! Culmea „politicii corecte“ este că, deşi Günter Verheugen le-a luat, mereu, apărarea ţiganilor, acuzând România – totdeauna în necunoştinţă de cauză! – că nu se ocupă de ei, liderul lor cel mai impertinent, Nicolae Păun, pretinde că „Gunther Verheugen a jignit profund etnia rromilor“ [26]!  Aşadar, ţiganului-deputat Nicolae Păun nu-i convine „nici cu capul de piatră, nici cu piatra de cap“. Dar, pentru el e greu să se orienteze în logica realităţii politice, chiar dacă şi-a făcut averea ca fost şmenar „Nicki Scorpion“ [27], în Gara de Nord şi în Piaţa Rahova! – E-adevărat că, între timp, şi „preopinentul“ său, Günter Verheugen, s-a rătăcit în meandrele realităţii urbane, căci a greşit patul conjugal şi a nimerit în cel al amantei sale, Petra Erler [28], pe care a făcut-o şefa lui de cabinet. Dar, dacă ar fi să stabilim o grilă minimală a moralităţii – o Minima moralia, ca să citez titlul lui Theodor Adorno, pe care l-a plagiat Andrei Pleşu -, totuşi, mai bine curvar ca preşedinţii J. F. Kennedy, Bill Clinton, François Mitterrand, ca preşedintele Băncii Mondiale Paul Wolfowitz, ca comisarul european Günter Verheugen, ca deputatul-ţigan Mădălin Voicu, ex-premierul Petre Roman ş.a., decât poponar ca Michael Guest, ex-ambasador al S.U.A. la Bucureşti, sau ca poponarii trimişi de H.-R. Patapievici în călătorie de studii la Stockholm.  România – raiul infractorilor  Dar aşa se face, azi, Istoria: adulterinii şi poponarii de la U.E. şi C.E., fasciştii nepoatei lui Benito Mussolini – fiul unui fierar (ţigan, cumva, şi el?!) -, cămătarii de la F.M.I., criptocomuniştii Jirinovski şi Voronin [29], horthyştii de la U.D.M.R., ţiganii de la „Romani Criss“ – care „n-au decât să ţipe până mâine“, cum i-a prevenit, binevoitor, preşedintele Băsescu [30] – şi alţii de acelaşi calibru ne dau lecţii de morală şi de „corectitudine politică“, de „management“ politic şi naţional. Şi, cum am mai spus în articolele anterioare, ţiganii sunt susţinuţi de Ungaria, prin intermediul unei organizaţii de spionaj, camuflată sub numele benign Fundaţia Söröş pentru o Societate Deschisă [31] şi supranumită „Caracatiţa Söröş“ – deoarece acţionează inclusiv prin intermediul unor filiale ale sale cu alt nume, precum Project on Ethnic Relations [32]; evident, ei o vor deschisă la agresiunile externe! În schimb, noi, românii, nu-i avem, ca pavăză şi lideri de renume (prost!), decât pe Traian Băsescu, care a început să înveţe ţigăneşte ca să „le facă şmenul ţiganilor“, pe C. V. Tudor, care vrea să propună o „lege de protejare a patrimoniului evreilor“ – fiindcă Patrimoniul Naţional al românilor a fost furat aproape tot şi, deci, nu am mai avea ce proteja! -, pe arhivistul arivist Marius Oprea şi sferto-teologul Stejărel Olaru – consilierii lui Tăriceanu „pe probleme de securitate“, care au „consiliat“ Guvernul să modifice legile penale astfel încât să-i favorizeze pe infractori -, precum şi pe cel mai frumos, mai înalt şi mai deştept dintre ei, pe Adrianus Cioroianus-Făţosu’, care vrea să înfiinţeze o nouă „legiune străină“ cu infractorii ţigani în Egipt. Cam puţin. Aşa că trebuie să ne pregătim serios de defensivă, căci ne aşteaptă zile grele! Faptul că Italia şi, apoi, după exemplul ei, celelalte ţări occidentale se vor opune imigrării ţiganilor în interiorul lor atestă, categoric, perversitatea, duplicitatea şi ipocrizia lor: ele vor democraţie, dar aşa cum vor ele să o aplice altora, nu şi lor însele! Dacă Italia şi celelalte ţări vor continua să-i trimită înapoi, în România, pe ţiganii emigraţi de aici – deşi au devenit, şi ei, cetăţeni europeni şi, deci, pot să imigreze oriunde, pot să muncească acolo şi, totodată, trebuie să-şi ispăşească eventualele pedepse privative de libertate în puşcăriile ţărilor în care au comis crimele pentru care sunt condamnaţi! -, atunci vom avea un motiv întemeiat să denunţăm tratatele cu Uniunea Europeană şi să ne retragem din ea. Dacă, desigur, nu ne va rejecta, între timp, Uniunea Europeană din cauza recentelor modificări aberante ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală – modificări care vor transforma România în „raiul infractorilor“ [33] şi, de aceea, în mod întemeiat, au determinat protestul Excelenţei Sale Domnul Nicholas Taubman, ambasadorul S.U.A. în România, căruia, între timp, i s-au alăturat ambasadorii Marii Britanii, Olandei şi Germaniei.  În ceea ce mă priveşte, eu sunt convins că Uniunea Europeană va accepta criminalele modificări ale legilor penale comise de Guvernul României, deşi au fost denunţate ca inadmisibile de către Excelenţa Sa Domnul Nicholas Taubman şi de ceilalţi ambasadori, şi deşi, până acum, U.E. a tot făcut obiecţii, indirect, prin intermediul comisarului Franco Frattini – un caraghios vicepreşedinte al Comisiei Europene (C.E.), care, în timpul aceleiaşi conferinţe ţinute la Bucureşti, ne-a confundat de două ori cu Bulgaria! [34] -, cum că România nu îndeplineşte condiţiile admiterii în U.E. la capitolele „Ju$tiţie“ şi lupta contra corupţiei. Dar nu este nici un paradox aici: aceste obiecţii fuseseră făcute doar de formă, ca praf în ochii opiniei publice, fiindcă devenise evident, pentru observatorii atenţi ai fenomenului, că marea corupţie este un altoi importat din Occident, dezvoltat pe bălegarul autohton, adus la suprafaţa societăţii de Retrovoluţia din decembrie 1989. Or, Uniunea Europeană intenţionează, în continuare, – aşa cum a transformat România într-o neocolonie occidentală (vest-europeană, îndeosebi), căreia îi sustrage materiile prime şi forţa de muncă, îndeosebi prin brain drain [35], pe de o parte, iar, pe de altă parte, a redus-o la o piaţă de desfacere şi consum a produselor ei -, intenţionează, ziceam, să o transforme în cloaca maxima a Europei, unde să-şi trimită criminalii (violatorii, pedofilii, poponarii) să zburde lejer, unde să-şi exporte mafioţii şi investitorii „strategici“ la furat şi la spălat banii murdari, fiindcă România va deveni, prin propria voinţă a Parlamentului ei – în urma aprobării respectivelor modificări ale legilor penale, ca să îi apere inclusiv pe infractorii din clasa numită „gulerele albe“ -, „raiul infractorilor“, „rai“ conceput de cei doi „cavaleri ai Apocalipsei“, Marius Oprea şi Stejărel Olaru, consilierii premierului Tăriceanu pe probleme de securitate, care şi-au impus „concepţia“ lor asupra pachetului de legi privind Securitatea Naţională! La aşa „consilieri“, aşa securitate. Şi aşa viitor: negru ca faţa unui consilier de premier!  Soluţia urgentă: interzicerea vocabulei „rom/rrom“ şi utilizarea exclusivă a cuvântului „ţigan“   Ca atare, solicit tuturor ziariştilor, publiciştilor, redactorilor şi vorbitorilor din audio-vizual (fie ei angajaţi sau invitaţi în emisiunile date pe post), atât celor oneşti, dar care nu au suficient curaj, cât şi celor mercenari, dar care trebuie să dea dovadă de prevedere – căci, iată ce le aduce viitorul: noul statut internaţional, de ţigan! -, să elimine imediat vocabula „rom/rrom“ şi derivatele sale şi să folosească exclusiv cuvântul atestat istoric şi ştiinţific, „ţigan“. Pentru că, ne-am convins cu toţii, deja, pe de o parte, impunerea perfidă a utilizării ei ne-a adus prejudicii incomensurabile, iar, pe de altă parte, sunt tot mai multe argumente care susţin ideea unei conspiraţii concertate ca, inclusiv prin intermediul vocabulei „rom“, românii să fie consideraţi ţigani, iar România ţara ţiganilor [36] – în care, pe lângă drepturi fără obligaţii, să li se dea, eventual, şi un „stat“ (!). Dacă toţi vom utiliza numai cuvântul „ţigan“, legea de înfiinţare a aşa-zisului Consiliu „naţional“ (!) pentru combaterea discriminării devine caducă – mai ales că respectivul Consiliu este ilegitim [37] -, iar acesta va trebui să fie desfiinţat automat, făcându-se, astfel, un mare serviciu ţării, inclusiv prin economii bugetare. Una dintre concluziile logice ale demonstraţiei pe care am făcut-o până acum este că Consiliul „naţional“ pentru combaterea discriminării este o formă instituţionalizată de mişcare a satanismului, deoarece, am arătat, el inversează valorile, îndeosebi pe cea mai importantă: democraţia, puterea majorităţii, este înlocuită cu dictatura minorităţilor; este cea mai perversă şi mai periculoasă formă, de până acum, instituită de nişte lichele politice conducătoare, întrucât are ca efect autodistrugerea naţională. Ca dovadă a părtinirii condamnabile de care dă dovadă C.N.C.D. este şi modul, deja notoriu, cum l-a tratat preferenţial pe premierul Tăriceanu, care declarase, ritos: „romii comit toate infractiunile posibile, de la talharie si prostitutie pana la jafuri organizate si trafic de droguri“ [38].  Dacă toţi, în toate mass media, în toate buletinele de ştiri, în toate cuvântările politicienilor, politologilor, istoricilor, sociologilor, analiştilor şi ale altora, vom utiliza numai cuvântul „ţigan“, vom combate cu succes agresiunea axiologică, făcută concertat, contra României prin vocabula „rom“ şi vom face o breşă importantă, prin care vom contracara presiunile organismelor internaţionale, care ne-au înlănţuit sub pretextul „corectitudinii politice“ în vederea evitării „discriminării“. Situaţia creată de ţigani în Italia şi accentuarea acestei situaţii de către guvernul italian ne oferă ocazia şi motivul interzicerii categorice atât a utilizării vocabulei „rom/rrom“, cât şi a respingerii oricăror presiuni internaţionale sub pretextul pretinsei „discriminări“. Oare chiar atât de neputincioşi am devenit, încât nu putem reprima energic utilizarea făcăturii „rom“, care ne discreditează de aproape două decenii?! Nu trebuie să mai aşteptăm, în acest sens, legi de la Parlament – căci, am văzut, el aprobă legi pentru protejarea infractorilor, îndeosebi a celor cu „gulere albe“ -, ci este în puterea noastră să rupem aceste lanţuri cu care ne-au legat organismele internaţionale opresoare, într-un mod simplu şi eficient: vom utiliza, toţi, numai cuvântul „ţigan“! Comunicare prezentată în şedinţa publică din 8 decembrie 2007 a Academiei Dacoromâne