Accident stupid

                             Accident  stupid

          Ajungând într-una din după-amieze pe la Aeroclubul local, Dănuţ a dat, fără intenţie, cu ochii de un avion care tocmai se pregătea să decoleze. S-a apropiat de el. Observându-l  pe necunoscut, pilotul a bănuit că era căutat. A oprit motorul şi a coborât din carlingă.

- Hai!

- Hai! Ai treabă cu mine?

- Nu neapărat. Ca fost aviator, m-a tras aţa spre aeroplanul dumitale.

- Nu eşti din partea locului.

- Ai ghicit.

- Din care zonă a Statelor Unite vii?

- Sunt din Europa. Ţara mea se cheamă România.

- Ziceai că ai fost zburător la viaţa dumitale…

- Aşa-i. Am rămas aproape de zburători. La mine în ţară există o asociaţie care ne adună în fiecare an, pe la început de septembrie, de prin toată lumea.

- Chiar pe toţi?

- Pe foştii şi actualii piloţi-comandanţi instructori de zbor.

- Înseamnă că ai profesat această meserie?

- Mai bine de un deceniu.

Zachary era gata să renunţe la zborul de agrement pe care intenţiona să-l efectueze, antrenându-se în discuţia cu Dănuţ. Acesta i-a reamintit.

- Parcă voiai să decolezi!

- Aşa-i!

- Ce mai aştepţi? Eu îmi cer scuze că te-am deranjat. Mă retrag.

- Vii cu mine să facem o tură!

- Altădată. Îţi doresc un zbor plăcut!

- Mulţumesc. Te aştept mâine!

- Îţi las cartea mea de vizită. În cazul în care eşti dispus într-una din următoarele zile să mă „salţi” şi pe mine în aer, aştept un semnal telefonic.

- Bine. Observ că locuieşti pe-aproape de comunitatea noastră dac-ai venit pe jos.

- La câţiva… paşi.

- Dacă mâine scap mai repede din întâlnirile de afaceri pe care le am programate, am să te sun.

- Aştept semnalul…

N-a fost să fie a doua zi, ci după vreo săptămână, într-o sâmbătă.

- Astăzi am o singură întâlnire, fortuită, că de regulă eu nu ajung pe la firmă la sfârşit de săptămână. Te aştept în jurul orei şaisprezece…

- Voi fi prezent.

La ora stabilită, Dănuţ a ajuns la locul întâlnirii. Zachary era îmbrăcat destul de lejer, cam pentru baie, nu pentru zbor.

- Ştii ce?

- Te-ascult!

- Dăm o fugă pe la Aeroportul din West Palm Beach, unde ne aşteaptă un automobil, ne bălăcim oleacă în apele oceanului, după care ne întoarcem.

- Sunt la dispoziţia dumitale.

Au decolat uşor. Scuturăturile atmosferice cauzate de curenţii termici scăzuseră din intensitatea pe care o aveau la orele amiezii.

- Locuieşti în Bella Terra am înţeles.

- Da.

-Cam în ce parte a comunităţii?

- Acolo, i-a zis Dănuţ, arătându-i cu mâna zona.

Zachary s-a repezit cu avionul spre grupul de case indicat.

- Ce faci? Pe de-asupra lor se află coridorul aerian pentru avioanele care transporă pasageri şi mărfuri. Doar ştii că n-ai voie să-l „călăreşti”…

- N-am treabă cu ele.

- Există reguli internaţionale…

Pilotul a redresat aeronava şi a luat cap-compas West Palm Beach. A coborât, s-au dus la bălăceală în apele calde ale Atlanticului, au revenit destul de repede, distanţa până la ocean fiind de doar câteva mile.

S-au înălţat în aer. Apropiindu-se de comunitatea unde îşi avea sălaşul Dănuţ, Zachary nu s-a putut abţine să nu se abată de la ruta normală. Tocmai se pregătea să aşeze avionul în picaj, pentru a trage un razmut, nu prea jos, că nu era indicat. Pătrunsese pe coridorul aerian rezervat decolărilor şi aterizărilor de pe aeroportul de unde abia decolaseră. Un singur norişor era pe cer. Şi acela în destrămare. Dar a fost ghinionul lor să-l întâlnească în cale. Chiar în momentul în care îl străbăteau cu viteză, în coborâre fiind, s-a produs catastrofa. Ampenajul lor vertical „ştersese”  burta unui Air Bus uriaş încărcat cu marfă ce se afla în urcare. Au fost zdruncinaţi tare de tot, dar nu şi-au pierdut cumpătul.

- Sări!

Dănuţ îşi pusese într-o doară paraşuta pe el.

- Vii  şi tu.

- După tine, mă arunc.

Avionul intra în vrie. Până la sol erau doar câteva sute de metri.

Dănuţ a deschis carlinga, smulsă imediat de curenţii de aer, prăvălindu-se în gol. Mai făcuse, în tinereţe, asemenea isprăvi. De câteva ori pentru obţinerea brevetului  de paraşutist sportiv aviator gradul doi, altădată în urma unei ciocniri a planorului pe care-l pilota cu un altul, la bordul căruia se afla un elev-antrenamentist, iar acum…salt în gol.

          Ca de obicei în asemenea împrejurări, pământul venea spre el cu repeziciune. A mai aruncat o privire către aeronava pe care abia o părăsise, zărind şi mogâldeaţa lui Zachary părăsind-o, apo a tras comanda de deschidere a paraşutei. După doar câteva secunde, calota acesteia s-a auzit umflându-se deasupra creştetului, oprindu-i pentru o clipă căderea.

          Jos se zăreau numai ochiuri de apă şi o plantaţie degradată, distrusă de ultimul uragan ce bântuise prin zonă. Se pregătea pentru a lua contact cu solul, reamintindu-şi prima regulă „de aur” pentru o astfel de situaţie: apropierea picioarelor, care trebuiau să vină în acelaşi timp în contact cu pământul, în aşa fel încât greutatea corpului să fie repartizată în proporţii egale pe ambele membre inferioare. A evitat cu mare chinuială agăţarea unui copac rămas nedoborât de uragan, apoi a unui trunchi retezat cam la înălţimea de un metru. Contact! Lăsat pe vine. O tumbă înainte. Teafăr!

          Zachary aterizase cam la o sută de metri distanţă. Dănuţ a strâns paraşuta ghemotoc şi a plecat spre el.

- O făcuşi, drace!

- Îmi pare rău că nu te-am ascultat.

- S-a prăpădit bunătate de avion.

- Dă-l în măsa! Bine că am scăpat cu viaţă. Simt nişte dureri groaznice  la piciorul stâng. Cred că s-a cam rupt…

Tibia ieşise din piele, iar peroneul se frânsese.

A dat un telefon pe mobil. În scurt timp, câţiva cunoscuţi şi o ambulanţă au ajuns aproape de locul necăjelii. Le-au făcut semne cu mâinile, pentru că se aflau departe de drumul circulabil.

- Zachary, îmi pare nespus de rău că ai pierdut o aşa mândreţe de avion!

- Ducă-se! La banii mei, ce mai contează? Sănătatea, asta-i problema.

Dănuţ l-a însoţit pe Zachary până când acesta a fost internat  într-o clinică universitară din Miami.

                   Aurel DAVID

          Fragment din volumul „Confruntarea”, apărut la Casa Editorială „Freamătul” Călăraşi, în anul 2005